În virtutea protocolului de colaborare pe care Romanian Bookmakers şi Federaţia Română de Fotbal l-au încheiat în anul 2014, Patronatul Organizatorilor de Pariuri a facilitat ofiţerului de integritate, Costin Negraru, un training one-to-one privind realizarea cotelor de pariuri. Trainingul a fost susţinut de probabil cel mai bun bookmaker din România, directorul general al Excelbet, Cornel Hodorogea,
Trainingul se desfăşoară pe parcurusl a doua sesiuni, prima având loc vineri, 29 iulie, la sediul Romanian Bookmakers.
“Îmi sunt foarte utile informaţiile in activitatea mea. Înţelegând mai bine cum sunt elaborate cotele de pariuri, cu siguranţă mă ajută să evaluez corect complexitatea acestei activităţi”, a declarat Costin Negraru.
“A fost interesantă interacţiunea cu un reprezentant al fotbalului. Cu siguranţă trebuie să avem cât mai des astfel de întâlniri, în condiţiile în care fenomenul fotbalistic este direct conexat la divertismentul parierii”, a spus Cornel Hodorogea.
„Patronatul are un protocol semnat cu Federaţia Română de Fotbal prin care îi oferim meciurile cu tendinţele atipice de pariere. Au fost meciuri pe care le-am sesizat federaţiei, dar rolul nostru se opreşte aici. Un operator nu ştie când are loc un blat, dar tendinţele de pariere pot spune că la un meci se întâmplă ceva. Exact ce se întâmplă nu ştie, dar sume mari mizate pe, să spunem, 1 pauză/2 final la un meci, pot semnala că se întâmplă ceva”, a spus Doru Gheorghiu, director executiv al Romanian Bookmakers