A devenit deja o tradiție ca Entertainment Arena Expo să fie inaugurată cu un eveniment de responsabilitate socială dedicat industriei jocurilor de noroc, eveniment – marcă a Programului “Joc Responsabil”. Urmând modelul anilor precedenţi, şi evenimentul de anul acesta este organizat în parteneriat cu Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc și aduce în fața industriei noutățile privind o gestionare corectă a relației cu participanții la joc.
Asociația Joc Responsabil vă invită pe data de 3 septembrie 2018, la ora 12.30, la Romexpo, Pavilionul B2 (Sala de Conferințe Mageru, etaj 1), să participați la a patra ediție a seminarului Joc Responsabil.
Seminarul va aborda câteva dintre cele mai importante subiecte pentru piața jocurilor de noroc din România:
Consilierea psihologică online, noua direcție de intervenție în problemele de joc;
Exemple de bune practici în jocul responsabil;
Terapia dependenței jocului de noroc – ultimele tendințe ale pieței;
Prezentarea Asociației Joc Responsabil și a programului Joc Responsabil.
La eveniment vor fi prezenți Valentin Korman, Vicepreședinte Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN); Psiholog Cristian Andrei, consultant al programului Joc Responsabil, Leliana Valentina Pârvulescu, psihoterapeut și coordonator al programului Joc Responsabil, Cristina Buhăescu, reprezentant Joc Responsabil pentru sala de joc Game World, Steliana Rizeanu, Profesor Universitar Doctor, Psihoterapeut şi coordonator Joc Responsabil, Liviu Popovici, Președinte Asociația Joc Responsabil și Sergiu Sebesi, Director Executiv Asociația Joc Responsabil.
Vă așteptăm!