Ajunsă la a cincea ediţie, “Sărbătoarea Gamingului din România”, organizată de Revista Casino Inside a oferit, în cadrul unui eveniment de gală, premii pentru toţi actorii principali din industria jocurilor de noroc din România.
Ca şi în anii precedenți, Romanian Bookmakers s-a numărat printre laureaţi, primind distincţia pentru “Organizaţia profesională cu cea mai eficientă reprezentare din industria jocurilor de noroc din România în anul 2018”. Premiul i-a fost înmânat directorului executiv, Doru Gheorghiu.
“Mulţumim Casino Inside pentru aprecieri . Romanian Bookmakers presupune o echipă omogenă şi un grup de companii total angajate în a ne susţine eforturile. Anul acesta, noi, cei din zona activităților de natură patronală, am căutat un mod cât mai eficient de lucru în comun în îndeplinirea obiectivelor noastre. Tot mai multe acțiuni au beneficiat de un efort conjugat și am avut multe reușite.”
“Premiile Casino Inside încununează eforturile şi reuşitele tuturor acelora care iubesc această industrie şi o preţuiesc ca atare. Sărbătoarea Gamingului din România by Casino Inside este locul şi momentul în care ştii sigur că efortul depus de-a lungul unui an întreg este răsplătit” – Dan Bernovici, Managing Partner Casino Inside.
Foto: Casino Inside