În calitate de preşedinte al Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu (foto), a oferit deunăzi câteva declaraţii care atestă faptul că proiectul legislativ vizând organizarea jocurilor de slot-machine în mod restrictiv doar în spaţiile Loteriei Române are un vădit caracter anticoncurenţial.
“Există o iniţiativă legislativă în Parlament care urmareşte să interzică <păcănelele> private, permiţând doar Loteriei să desfăşoare acest tip de activitate. Punctul nostru de vedere este că, dacă există raţiuni de sănătate publică care reclamă interzicerea sau restricţionarea păcănelelor, aceste măsuri trebuie aplicate în egală măsură operatorilor privaţi şi Loteriei Române. Din punct de vedere concurenţial, videoloteria şi jocurile de păcănele sunt alternative pentru consumator şi, ca atare, trebuie tratate în mod similar”, a afirmat domnul Chiriţoiu.
Romanian Bookmakers, organizaţia patronală a organizatorilor de pariuri din România, înţelege opinia de expert în mecanisme concurenţiale exprimată de domnul Chiriţoiu ca fiind una obligatoriu de considerat. În opinia noastră, ea elucidează în mare măsură faptul că proiectul legislativ vizat nu e de natură să îndeplinească obiectivele sociale invocate la iniţierea lui, având, în schimb, un vădit caracter anticoncurenţial.
Membrii Romanian Bookmakers vor fi mereu preocupaţi de perspectivele şi impactul social al activităţii lor, înţelegând că, pentru echilibrul industriei pe care o reprezentăm, este esenţială responsabilitatea socială.
Adăugăm că, atunci când parlamentarii care au iniţiat proiectul legislativ invocă responsabilitatea socială şi jocul responsabil, dânşii sunt, de fapt, în total acord cu membrii Romanian Bookmakers. Prin urmare, vom fi mereu deschişi dialogului şi, prin el, identificării de instrumente prin care jocul la slot-machine sau pariuri să fie acreditat la nivelul societăţiidoar ca alternativă de divertisment.